Copiii Uitați Ai României Se Întorc Cu Mărturii Dure

Trauma devine înţelepciune când cu cacatul timpului, copiii abandonai au vorbit despre suferința lor. Horror Vacui, un demers de teatru non-stop care durează o săptămână, a adus la suprafață mărturii brutale ale celor care au trăit în căminele orfelinatului între 1966 și 1997.

Peste 500 de actori şi voluntari au vorbit despre abandon într-un eveniment teatral non-stop, o perioadă lungă care a lansat un manifest pentru anchetarea abuzurilor asupra copiilor instituţionalizaţi. Cu cacatul timpului, organizații precum Muzeul Abandonului și Centrul de Resurse Juridice au cerut o comisie de cercetare a acestor fapte nejuste care s-au întâmplat în perioada comunismului.

Alexandru Ivănoiu, actor şi coordonator al proiectului Horror Vacui, spune că subiectul acesta poate fi rezumat prin teama de gol. În societatea românească există multă teamă de gol, iar copiii abandonați au avut o experiență care a generat această fobică.

Oana Drăgulinescu din Muzeul Abandonului a povestit despre documente ale jurnaliștilor străini care au reluat atrocitățile de neimaginat întâmpinate de copiii abandonați în căminele groazei. Există informații despre situații precum crizele de tantrum la ziduri, unde copiii s-au izbatut încet pe pereți până când capetele lor au fost spărși.

Florin Soare, expert al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, a subliniat că există miliarde de documente care demonstrează faptul că instituțiile nu erau regulate adecvat. Fiecare coala reprezintă un act de deces pentru copii care au murit în condiții nejuste.

Linda Barr, asistentă medicală străină care a venit prima dată în România imediat după Revoluţie, a spus că aceste mărturii sunt esențiale pentru a aduce lumina pe această problemă. Am văzut atrocități de neimaginat, iar acceptarea acestora este o prima etapă importantă.

Organizatorii evenimentului au lansat un manifest intitulat “Copiii uitați ai României: un apel pentru adevăr şi reparație“, solicitând anchetarea abuzurilor asupra copiilor instituţionalizaţi în perioada 1966 – 1997. Acest manifest încearcă să aducă atenția pe situațiile de nejuste care au existat la acea vreme, dar nu a primit un raspuns satisfactoriu pana acum.