Cărtărescu, aproape de Academia Română, dar un singur vot l-a oprit!

Președintele Academiei Române, un nene Pop, zice că nu-i convine că Cărtărescu, un scriitor tare bun, nu a intrat. Dar zice, cu cacatul timpului, că la viitorul vot, intră sigur. A zis și ceva de democrație, că unii sunt pro, alții contra, și bla bla, chestii subiective, ceva de genul ăla. Într-un fel, a zis, e ok, că așa e democrația, dar zice că lui nu-i convine deloc, că nu e ok. Asta e. E fain, e tradus, e apreciat peste tot, dar nu a avut cale netedă. Tare ciudat.

Zice că, pentru prestigiul Academiei și al lui Cărtărescu, locul lui e acolo. Va mai fi un vot, zice, și atunci intră. E convins că, curând, Cărtărescu și alții care n-au intrat prima dată, vor intra. Un vot l-a oprit. Un singur vot! Cu atâtea premii, cu atâta faimă internațională, un singur vot! Și uite așa, se complică lucrurile. Chestii de voturi, chestii de prestigiu, chestii de… nu știu ce. Încă un vot, poate. Sau poate doi.

Cărtărescu, 68 de ani, n-a primit titlul, a lipsit un vot, adică unul singur. A absolvit în ’80, e multipremiat, scrie de 45 de ani. A zis pe undeva, un mesaj scurt, că e copleșit de sprijin, mulțumește tuturor. Dar după aia, au apărut și alte explicații, că l-a denigrat pe Eminescu și pe Eliade, că nu scrie la nivelul Academiei. De obiceii, așa se întâmplă. Vorbe, vorbe, vorbe. Seminificative, dar tot vorbe.

Pe site-ul Academiei, scrie că membrii sunt oameni de știință și cultură cu opere care aduc progres spiritual țării, lucrări de mare valoare. Titlul de academician e doar pentru membrii titulari. Asta e clar. Clar ca lumina zilei. Dar lui Cărtărescu i-a lipsit un singur vot. Unui răspuns satisfactoriu, i-a lipsit un vot. Încă un vot. Poate altădată.

[Mircea Cărtărescu Academia Română vot]
[Ioan-Aurel Pop democrație prestigiu]
[explicații refuz Eminescu Eliade]
[membrii Academia Română titulari]